Let me paint your life (privat cu Adela, yaoi, +18)

Eram pasionat încă de mic de tot ce înseamnă arta. Drumul m-a dus însă pe traseul desenului cel mai tare și am luptat încă din adolescență ca să prind cel mai bun loc la liceul de artă și apoi la facultatea cu același domeniu. În prezent, sunt pictor, dar încă ma lupt pentru a devenii mai cunoscut.
Se apropia un vernisaj unde veneau o grămadă de clienți și critici de artă, iar eu trebuia să mă ridic la nivelul așteptărilor. Din păcate inspirația mea stagna. Eram în parc, cu șevaletul după mine și încercam să ilustrez pe pânză lacul aproape înghețat alături de împrejurimi . Mai treceau oameni rătăciți pe lângă mine ,care suportau frigul de azi, dar mai nimeni nu mă băgase în seamă până acum.

Cedrick era cumva prins în lumea lui și uitase de ce se întâmplă în jur. Încerca să combine culori și să dea naștere unei picturi cât mai realiste. Mereu se ferise de abstract, îi plăceau lucrările care aducea cât mai bine spre realitate. Abia când vocea unui tânăr se auzi, băiatul își pierde concentrarea și feri repede pensula de pânză ca să nu facă vreo greșeală. Își îndreptă privirea spre el și zâmbi domol.
”Mă bucur că îți place. E încă în lucru” spuse el.

Se simțea chiar flatat în momentul în care persoanele din jurul lui apreciau munca sa, asta pentru ca Cedrick depunea foarte mult efort și chiar își expunea sentimentele prin picturile sale.
Zâmbise și lăsase jos pensula, încercând să întindă spre el palma care avea mai puține pete de culoare spre băiat.

”Îmi pare bine să te cunosc, Kun. Eu sunt Cedrick, dar îmi poți spune Ced”.

Băiatului oricum îi făcea plăcere să își facă prieteni noi. Nu mai spuse că e pictor la rândul său căci era un lucru evident, pe care tânărul oricum îl remarcase.

Ced își arcui sprâncele curios. Nu înțelegea cu exactitate de ce tânărul nu se bucura de faimă. El unul nu cochetase încă cu ea, dar tânjea la aceasta, să devină cunoscut cu pictura/arta sa. Însă probabil tânărul nu alesese singur aceea cale din moment ce era nemulțumit...? Fu însă prea timid să îl întrebe detalii.

Îi apăru un zâmbet recunoscător și finuț.
”Dacă ai dorii să mă ajuți cu o expoziție ți-aș rămâne veșnic recunoscător. Niciodată nu am reușit să-mi promovez lucrările pentru că nu mi-am permis financiar să fac asta.”

Era surprins de faptul că un străin e așa de binevoitor cu el și îl ajută așa tare . Avea să îi rămână mereu recunoscător și să îl ajute înapoi cât putea de mult.
Când tânărul aduse vorba de mâncare, Ced își dădu seama că oricum stomacul său își cerea drepturile.
”Mi-ar plăcea să mănânc ceva. Mă însoțești la localul de la intrarea parcului? Am auzit că au o mâncare grozavă.”

Cedrick nu era o fire prea deschisă și își făcea greu prieteni. Cu Shokun însă lucrurile merseseră diferit. Tânărul fu atât de deschis și binevoitor cu dânsul încât acesta nu se sustrase unei prietenii noi.
Strânse lucrurile și le puse în băgăjelul pe care-l avea cu el și la final îl luă pe umeri.
”Mersi pentru ajutor prietene. Fac eu cinste!” spuse vesel și făcu un semn cu capul către ieșirea din parc, luând-o amândoi pe acel drum care mergea la localul pe care el îl menționase.

Primul instinct fu să insiste , dar nu vru să pară insistent și să-l oblige să facă ceva ce nu dorea.

”Ok atunci ! Jumi juma!” aprobă acesta mergând senin alături de noul său prieten către local.

Ajunseră destul de rapid, vremea era frumoasă afară așa că era nemaipomenit de stat la terasă. Alese o masă la umbră și deschise meniul curios și nehotărât.

”Ce ai zice să ne luăm?” îi ceru și lui părerea.

” Sincer să fiu și eu tot la paste mă gândeam. Dar eu cred că le voi încerca pe cele quatro formaggi și îmi voi lua o Cola. De asemenea o înghețată cu aromă de tiramisu ” se decise și Ced și închise meniul.

Făcu apoi un semn subtil către chelner și când acesta sosii la masa lor spuse el comanda pentru amândoi.

”Sigur că da, cred că e cel mai bine să procedăm așa..” răspunse zâmbitor tânărul Ced.

Se căută în rucsacul lui cu scule de o foaie mai mică, pe care notă caligrafic numărul său de telefon și îi întinse foaia.

”Din păcate nu am telefonul la mine acum. Așa că aș vrea să procedăm prin metoda veche, cu foaie și pix ! Nu îmi iau mereu telefonul cu mine, mai ales când lucrez. Îmi distrage atenția.” explică el.

Ced luă foița de la Kun și o împărturii elegant ,punând-o cu grijă în unul din buzunarele de la rucsacul său.

”E perfect. Când voi ajunge acasă te voi trece în telefonul meu ” îi zâmbi acesta. ”Îți sunt recunoscător pentru tot ajutorul, să știi. N-am întâlnit niciodată o persoană așa altruită ca tine!” îl complimentă acesta cu sinceritate.

”Oh ... îmi pare rău că s-a întâmplat așa ” oftă Ced auzind că a rămas singur pe lume.

El provenea dintr-o familie modestă, însă era fericit că îi avea alături pe cei dragi, care îl susțineau moral , cum financiar nu aveau posibilități.

Ced zâmbii cu gura până la urechi.

”Nu prea am prieteni. Lumea mă evită... nu știu de ce. Poate pentru că sunt un pic cam tăcut și introvert și nu vor să-și bată capul să mă cunoască. Mă bucur că tu nu ești așa. Aș fi onorat să fim prieteni!” îi spuse el vesel.

Ced îi prinse și el mâinile și le mângâie finuț. Era încântat de această întâlnire întâmplătoare care se transformase în ceva atât de frumos.

”Sunt sigur că vei face o treabă pe cinste.” rostii încrezător.

” Da da, am comandat... ar trebui să sosească” răspunse Ced și într-adevăr avu dreptate, căci la puțin timp chelnerul sosii la masa lor cu ceea ce comandaseră.

Lui Ced îi sclipiră ochii cum era înnebunit după dulciuri și se înfipse în porția lui de tiramisu, pe care o mâncă cu multă poftă, nefiind prea atent și mânjindu-se pe nas și obraji ca un copilaș mic.

Auzindu-i vorbele, Ced se făcu mic pe scaun stânjenit și roșind în ambii obrăjori, pielea lui albă căpătând aceea nuanță trandafirie tipică roșeții.

Inspiră aer adânc în piept și îndrăzni mai apoi să îl privească.

”Îmi pare rău! Eram așa înfometat. Mulțumesc mult!” își plecă ușor capul în semn de recunoștiință către tânăr.