Kiss me hard on the pourring rain (privat cu AnneRPC)

În toiul iernii, frigul deja se făcuse simțit și eram nevoit să mă îmbrac mai gros ca de obicei. Cursurile erau aproape pe terminate și se apropia vacanța. Fiind în ultimul an ar fi trebuit să stau cu burta pe carte și toate cele, dar prietenii mei mă cam distrăgeau de la acest scop. Eram o fire aproape leneșă și nu îmi băteam capul prea tare cu învățătura ,dar norocul meu era că aveam o minte ageră și prindeam totul din clasă, așa că notele mele erau destul de mari.
Venise pauza cea mare , de prânz și eu și gașca mea gălăgioasă eram în mijlocul curții , răzând tare și împingându-ne. Eram cel mai popular grup din liceu, toată lumea ne știa.

La un moment dat, când mă desprinsesem un pic de la șotiile noastre și îmi aprinsesem o țigare, am zărit o fată care stătea singură la o masă mai retrasă și citea liniștită. Mi-am îndreptat pașii și fără să cer voie m-am așezat în fața ei.
”Bună” am îngânat după ce renunțasem la țigare undeva pe drum ca să n-o deranjez cu fumul.

Lucru care mă mira și pe mine era faptul că nu eram pus pe vreo farsă tâmpită, doar ca să-mi impresionez grupul de prieteni. Eram superficial la suprafață, dar mult mai profund pe dinăuntru decât mă catalogau toți. Probabil că și la urechea acestei fete ajunseseră vorbe despre mine, cum aveam o reputație în școală. Acum rămânea de văzut dacă ținea cont de etichetele societății sau îmi acorda o șansă. În ultima vreme mă simțea stingher, deși eram înconjurat de oameni. Dar știam că sunt falși, stăteau lângă mine din diverse interese și mai ales pentru că aveam bani. Eu căutam pe cineva care să mă înțeleagă și să vadă dincolo de aparențele înșelătoare.

Iar ea, deși nu îi știam numele, îmi acaparase atenția. Asta pentru că, în secret, eram înnebunit după literatură.

„Eram curios ce citești. Nu prea multe fete mai sunt interesate de lectură. Majoritatea sunt prea ocupate să-și pună gene false și botox” i-am spus prin alte cuvinte că m-a impresionat pentru că lectura și acela era motivul pentru care eram acolo.

În ciuda aparențelor, mie nu îmi plăceau genul acela de fete. Care erau populare ca mine. Mi se părea că se străduiesc prea tare să atragă atenția și ar face orice pentru ea, chiar și-ar vinde sufletul. Deși nimeni n-ar fi zis, eu eram capabil să mă îndrăgostesc mai mult de sufletul cuiva decât de aspect.

Am zâmbit la răspunsul ei.

”Și mie îmi plac romanele de dragoste. Preferatul meu e Luni de fiere, de Pascal Bruckner. Dar am citit o groază în vara de dinainte de vacanță.” Era un lucru pe care colegii mei nu îl știau despre mine dar pe care am ales să îl împart cu ea.

Nici eu nu știam ce mă apucase . Probabil chiar simțeam nevoia să port o conversație adevărată, nu să mă împing cu niște tembeli care au replici numai de genul „du-te mă de aici, prostule”. Practic umblam cu niște specimene...cu creiere care dacă le dădeai unei găini începea să ciocăne în astfalt. Voiam, pentru prima dată după mult timp, o companie mai selectă și ea părea să se încadreze în acest tipat.

Am râs ușor când am auzit-o, dar nu cu răutate.
”Oh, i-aauzi. Te-ai aventurat puțin, îți trebuie ceva îndrăzneală și curaj să faci față la intensitatea scenelor scrise de Brown. Eu am citit aproape toate cărțile ei” mi-am dat seama că ne adânceam în convorbire și nici nu făcusem prezentările. ”Nici nu am avut plăcerea să ne cunoaștem până acum, din păcate. Eu sunt Andreas, încântat” i-am întins mâna, dar când a apropiat-o nu am strâns-o, ci am dus-o finuț către buzele mele presărând gentil un sărut ușor peste încheieturile degetelor ei, dându-i apoi finuț drumul la mână. Era un gest ce mulți îl considerau demodat, dar eu fusesem crescut să am maniere indiferent de context.

”Irune... ăsta da nume frumos. Și rar întâlnit. Chiar îmi place” am replicat zâmbitor.

Îmi venea așa natural să vorbesc cu ea. Mi se părea diferită de celelalte fete care îmi dădeau târcoale doar pentru că tânjeau să devină iubitele mele doar ca să se bucure de popularitate. Irune nu era așa, nu mă căutase niciodată, dar se pare că eu avusesem norocul azi să dau de ea.

”Curiozitatea ne împinge către multe lucruri. Sigur că..  nu se simte la fel ficțiunea față de realitate. Dar și sentimentul pe care îl ai când citești și te transpui în emoțiile, trăirile și tot ce ține de personaj este unul fantastic. Cel puțin eu unul așa simt.”

”Mersi. Sincer și mie îmi place. E cam singurul lucru bun pe care l-au făcut părinții cu mine, să-mi dea un nume interesant” spun eu și oftez un pic după aceea. Părinții mei încercau să-mi reprime pasiunile și sentimentele, voiau să fiu un robot perfect care devine avocat de renume ca și ei, deși eu aveam alte vise. Relația mea cu ei era inexistentă, fiind foarte reci.

M-am încruntat ușor, fără să-mi dau seama, doar pentru că mi-am amintit de asta. Ochii mei luceau însă, ascunzând o tristețe adâncă.

”Mda... așa e. Nu știu ce m-aș face fără cărți. Sunt singura cale pentru mine să evadez departe de realitatea crudă.”

Mi-a apărut imediat un zâmbet imens pe chip. Erau niște complimente sincere , simțeam asta, și nu mai primisem de mult unele fără să aibă în spate un interes. Așa că normal că mă bucuram.
„Mă bucur că .. crezi asta” am spus și când mi-a cuprins mâna i-am mângâiat ușor dosul palmei cu vârfurile degetelor. Chiar reușise să îmi ofere o stare de comfort așa cum își dorise. „Să știi că ți-aș fi recunoscător. N-am apucat să mănânc cum ar trebui, doar o pungă de chipsuri foarte mică. Mi-ar plăcea să împărțim prânzul tău și mă voi revanșa curând” am lăsat-o pe ea să îl deschidă și să pună conținutul pe masăă al pachetului său și după ce a luat ea primul senviș, l-am luat și eu pe al doilea mușcând cu poftă din el.

”Poftă bună și ție și mulțumesc încă o dată” am zâmbit eu către ea și mi-am terminat apoi tăcut senvișul. Nu eram fan salată de fructe, însă am gustat din suc.
Probabil așa zișii mei prieteni nici nu observaseră că am dispărut. Așa mult le păsa de mine. Dar era mai bine așa pentru mine , puteam să mă bucur de timpul petrecut cu Irune.
”Am auzit că e Avatar la cinema, partea a doua. Sunt curios dacă e un film bun. Ai vrea să mergem după ore împreună?” am invitat-o eu în oraș, căci știam că pauza e pe terminate și voiam să îmi mai petrec timpul cu ea.

”Perfect. Ne întâlnim atunci la ieșirea din școală după ce terminăm orele. O să-l sun pe șoferul meu să vină să ne ducă” am stabilit eu cu ea și i-am zâmbit..
Am curățat resturile și șervețelele de pe masă și le-am dus la coșul de gunoi , apoi am mers la ore.

Încercam să fiu atent, dar gândul îmi tot zbura la roșcată. Îmi plăcuse mult compania ei și discuția avută. Cred că începea să-mi placă mult de ea. Abia așteptam să treacă timpul să ne vedem după ore.

Într-un final s-au scurs orele și a venit vremea întâlnirii.

M-am postat la ieșirea din școală și am așteptat-o răbdător. Între timp venise gașca mea să mă invite să mergem să jucăm jocuri video la unul din ei, dar i-am refuzat și le-am spus că am altceva mai important de făcut.

”Hey! Lasă-mă să te ajut” i-am zis lui Irune când își făcu apariția și i-am luat eu rucsacul, cărându-le pe amândouă pe un umăr. Am luat-o de mână și am început să merg spre ieșirea din curtea școlii unde ne aștepta șoferul meu. Toată lumea se uita la noi cu gurile căscate, se holbau efectiv. Dar pe mine nu mă interesa ce credeau ei. Nu i-am dat drumul la mână decât când am ajuns la mașină.

Am pus rucsacurile în portbagaj și i-am deschis galant ușa.

”El e Edwin, șoferul meu. Edwin, ea e colega mea, Irune. Vrem să mergem la cinema-ul din centru” i-am spus șoferului care a încuviințat și a pornit mașina.

Am chicotit ușor când am văzut-o așa îngrijorată. Deși, pe deoparte, o înțelegeam și avea perfectă dreptate. Veștile în școala aia circulau mai ceva ca în serialul Gossip girl și cu siguranță lucrurile aveau să se zguduie un pic acum că fuseserăm văzuți împreună.

”Nu te teme. Doar spune-mi când cineva te deranjează și am să vorbesc eu cu ei. În definitiv, e treaba mea cu cine aleg să-mi petrec timpul, nu a lor.”

Si vorbeam serios. Eram gata să îi iau apărarea în fața oricui. Pentru că îmi plăcea Irune și n-aș fi suportat gândul să știu că se ia cineva de ea din cauza popularității mele.

”O să fiu prin preajmă, chiar dacă o să par un stalker al tău , doar ca să mă asigur că acele fete stau la locul lor” am zis eu hotărât.

Cât timp am vorbit noi Edwin a condus așa rapid că în scurt timp și ajunsesem la cinema.

Era o coada infernală pentru că în seara aia era avanpremiera.

”Hai cu mine” i-am zis zâmbăreț și am luat-o de mână.

Am vorbit cu un domn de la pază și i-am spus numele meu. Acesta ne-a lăsat să intrăm gratis prin spate . Norocul meu că părinții mei aveau relații peste tot.

Am ajuns la locul de unde se cumpărau chipsuri, suc și toate cele, unde momentan era gol că lumea era în spate la bilete.

”Ce dorești să ne luăm? Eu aș vrea niște nachos” mă uitam eu parcă nehotărât, căci aș fi vrut și floricele totodată.

”Am încredere că prietenii tăi pot să le țină în frâu, dar tot o să fiu și eu cu un ochi din umbră să mă asigur că ești ok” am zâmbit eu nevinovat.

Deși lumea din jur n-ar fi zis, eram o fire foarte protectivă.

Auzind ideea ei m-am luminat la față ,căci asta rezolva faptul că eram indecis.

”Perfect, așa facem.”

”Păi eu zic să facem ca și la nachos și floricele. Iau eu Sprite și tu Pepsi și împărțim” i-am făcut eu cu ochiul zâmbăreț.

Am plătit cu cardul pentru cele cumpărate, fără s-o las să da vreun ban.

”Tu ai făcut cinste la prânz, acum e rândul meu. Hai să mergem în sală până nu vin barbarii de la rând să năvălească aici” am glumit eu și am luat porțiile de nachos și floricele și am lăsat-o pe ea să ia sucurile.

Ne-am îndreptat spre sală la locurile noastre și am fost primii din sală. Reclamele deja începuseră să ruleze.

Am aprobat vorbele ei și în curând sala a început să se umple. Într-adevăr aveam locuri bune și am urmărit filmul cu sufletul la gură , îndrăznind la un moment dat să o iau de mână.

Filmul a fost unul bun și emoționant , chiar mă impresionase. Eram genul care la film nu vorbeam deloc pentru că eram foarte captivat de ceea ce se întâmpla pe ecran.

Abia când s-a terminat și am ieșit de acolo, printre ultimii căci nu ne-am îngrămădit, ne îndreptam spre mașină și am început să vorbesc iar.

”Mi s-a părut un film senzațional. Cu niște peisaje atât de superbe și personajele atât de bine conturate. Au fost și momente lacrimogene , dar și acțiune. O combinație frumoasă. Ție cum ți s-a părut?”